Proiecte Realizate de SemperFi Glass
De peste 20 de ani contribuim la dezvoltarea procesatorilor de sticlă și a producătorilor de geam termoizolant prin furnizarea de echipamente performante, consultanță tehnică și suport specializat.
Fiecare proiect implementat este rezultatul unei colaborări strânse cu beneficiarul, pornind de la analiza necesităților și până la punerea în funcțiune și optimizarea proceselor de producție.
Portofoliul nostru include proiecte realizate în România și pe piețe europene precum Bulgaria și Spania, acoperind atât investiții punctuale în echipamente individuale, cât și linii complete pentru producția geamului termoizolant și prelucrarea sticlei plane.
Descoperă câteva dintre proiectele care demonstrează modul în care transformăm experiența tehnică în soluții concrete și rezultate măsurabile.